Nota: Textul de mai jos a fost scris aseara, dar cum selectarea pozelor, micsorarea lor si aplicarea watermarkului a durat cu mult mai mult decat ma asteptam (o ora si ceva), am terminat pe la ora 1 noaptea, asa l-am publicat azi.

Cu greu, foarte greu m-am montat sa scriu acest post. Cred ca este din cauza caldurii, care efectiv mi-a trimis neuronii intr-o stare de lesin. Dar cred ca e mai sanatos sa ma intorc cu amintirea in vremuri mai bune, in care maxima era de 32 de grade si ma aflam la Roma :)
Ce parere am despre oras? Este foarte frumos si foarte istoric. La fiecare pas vezi o ruina, un pic de marmura, un zid antic sau vreo statuie ce pozeaza impasibila si alba miilor de turisti care se agita cu aparatele. Am stat aici trei zile si jumatate si am cam alergat ca sa vedem tot. Ideal ar fi 4-5 zile. Totusi, pentru a descoperi adevarata fata a Romei, nu doar cea vanduta in ghidurile turistice, cred ca e nevoie de mai mult. Dar cum bugetul a fost adaptat situatiei economice din zilele noastre, iar perioada de concediu scurtuta, ne-am multumit cu atat.

Primul punct vizitat - Gara Termini :) Acolo ne-a lasat autobuzul de la aeroport si tot in aceeasi zona am avut si hotelul. Mi se pare un loc tocmai bun sa stai turist fiind, pentru ca toate mijloacele de transport in comun sunt acolo (tren, metrou, autobuz normal, autobuzul spre aeroport) si daca n-ai apucat sa mananci in oras, gasesti aici restaurante foarte convenabile la pret. Tot de aici am cumparat si Roma Pass, pe care de altfel vi-l recomand. L-am achizitionat pe cel valabil 3 zile, in valoare de 30 de euro. Cu el poti intra la doua obiective turistice din Roma (deci Vatican nu) gratuit,  si apoi ai reducere la urmatoarele intrari, iar transportul in comun este gratis pe parcursul celor 3 zile.


In plus, inauntru mai este o brosura despre evenimente din Roma si o harta pe care noi nu am folosit-o, deoarece apucasem sa cumparam una mai buna si mai explicita.


A doua oprire - Colosseum. Un frumos vestigiu al vremurilor apuse, in care gladiatorii s-au luptat atat pentru glorie, cat si pentru viata lor, in functie de perioada. Monumentul este impresionant si te pune un pic pe ganduri atunci cand vezi intrarile frumos arcuite, de o inaltime ce-ti taie rasuflarea. Da, au putut sa faca asa ceva romanii, probabil cu pretul a mii si mii de vieti de sclavi. Foarte interesant de aflat a fost faptul ca foloseau scripeti si custi ca sa aduca animalele folosite la "spectacole" din subteran direct in arena.






Apoi, ne-am invartit pe langa Forumul Roman si am luat-o in pas de plimbare pe Via del Corso. Dupa cum ziceam, multa marmura alba, multi turisti si din cand in cand gherete cu apa sau cu fructe.



In 10-15 minute de mers am ajuns la Columna lui Traian pe care am privit-o alaturi de cativa pustani straini, ce se racoreau stand intinsi pe iarba, fara pantofi. Imi place tare mult degajarea pe care o au turistii in alte tari. Parca regulile se schimba, poti sta intins pe iarba ca sa te odihnesti sau sa mananci un sandwich, iar statul pe jos nu mai este de mult considerat ceva suspect, ba o forma de odihna cand bancile sunt inlocuite cu cate o bordura curata.



De la Columna lui Traian am intors un pic capul si am dat de Monumento a Vittorio Emanuele II. Nu cred ca pozele redau contrastul dintre albul racoros si cerul albastru, fara nicio pata. Veselia parca e inlocuita cu un pic de seriozitate si solemnitate, ambele incurajate de soldatii care pazesc Mormantul Soldatului Necunoscut si de gardianul care nu lasa pe nimeni sa se sprijine de ziduri sau sa se aseze pe scari. Peste tot sunt insemne care indeamna la decenta si respect. Am lasat ziua calduroasa (dar nu sufocanta ca in Bucuresti) si am intrat in cladirea racoroasa unde ne-am plimbat in liniste, admirand piesele de muzeu.







Urmatorul obiectiv setat - Phanteonul. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, ne-am plimbat si rasucit pe strazile Romei fara sa-l gasim. Nici harta si nici italienii amabili nu ne-au putut ajuta: ba ca e in spate, ba in fata, ba la stanga, ba dupa cladirea aia mare din fata, ba la urmatoarea intersectie. Intr-un final apoteotic, cu picioarele suferinde si ochii in lacrimi, l-am gasit. Nici nu stiu la ce epitete sa ma mai gandesc, ca sa nu tot repet frumos si maiestuos. Superb, deosebit? Ideea cu cladirile de genul asta e ca atunci cand intri in ele parca realitate se schimba, timpul sta in loc. Galagia de afara e inlocuita cu murmurul discret dinauntru. Iar lumina zilei cu un usor semintuneric strabatut din cand in cand de cate o lumina de blitz discreta. Statuile si mormintele (printre care si cel al lui Raphael) iti dau senzatia de nimicnicie. In fond sunt acolo de sute de ani si vor mai fi inca pe atat de acum incolo. Unde ai stat tu au stat sute de mii, in acelasi loc, admirand, si apoi intorcandu-se la viata obisnuita. Frumos dragul meu Phanteon, foarte frumos.





In cautarea Pantheonului (zici ca e un titlu de film, o melodrama, cu siguranta :)) am trecut si pe la Fontana di Trevi. Aici nu mi-a placut din cauza multimii de oameni. Si cand zic multime, nu glumesc. Sute de oameni-furnici inghesuiti si facand poze. De toate natiile, marimile, culorile si formele, un freamat continuu de trupuri. Ne-am strecurat si noi, am aruncat un banut, ne-am pus o dorinta, am facut o poza si ne-am intors la misiunea intiala. Cred ca locul e cu adevarat special atunci cand e liniste si pace, fara acel carambol omenesc care sa tulbure si sa incinga atmosfera.




Si dupa o cina aproape de hotel, am dat stingerea la prima noastra zi in Roma.

A doua zi a fost ziua Vaticanului. Rezervarile le-am facut inca de la Bucuresti, online. Da, pretul a crescut cu 4 euro, dar a meritat atunci cand am trecut voiosi pe langa coada kilometrica ce-si astepta randul. Un bip de la scannerul paznicului si totul s-a rezolvat. Portile raiului s-au deschis si am intrat tzup tzup si convinsi ca cei 4 euro n-au fost aruncati in van. Dinauntru ne-am luat biletele si am plecat la colindat. Cuvintele sunt de prisos, asa ca las pozele sa vorbeasca de la sine.














Dupa Vatican a urmat biserica San Pietro. Daca vreti sa o vizitati, trebuie sa fiti imbracati corespunzator. Eu stiam ca nu am voie cu pantaloni scurti sau decolteuri, asa ca am avut niste colanti negri si o camasa fara maneci foarte lunga. Ei bine, am scapat ca prin urechile acului. Se pare ca lipsa manecilor este ingrozitoare si poate fi pedepsita prin interzicerea accesului :). Doi gardieni au avut un moment de ezitare cand am trecut pe langa ei, dar cred ca fata mea nevinovata si ochii oricand capabili sa joace un pic in lacrimi i-au convins. Victorioasa am patruns in biserica. Primul lucru care l-am vazut a fost lumina care intra prin tavan si care, pe cuvant, ca pare din alta lume. Si apoi statuile, minunatele si maiestuoasele statui, lucrate in cel mai mic detaliu si la o scara impresionanta. Nu imi pot decat imagina cum este slujba de investire a Papei, in acest decor.











Dupa lungul periplu, frumos, dar obositor, am luat masa si am dormit un pic ca sa ne refacem puterile. Seara ne-am intors in oras, in piata Spagnia. Ne-am plimbat putin pe semi-intuneric si am mancat la un restaurant foarte dragut. Daca pana acum pastele si pizzele incercate nu m-au impresionat deloc, portia de gnocchi quattro fromaggi m-a dat pe spate. Jur ca paharul de vin alb n-a avut niciun amestec :D Am petrecut o seara perfecta si relaxanta.



Pentru ca postarea a devenit deja kilometrica si parca am ramas fara cuvinte, zic sa ma opresc aici. Revin cat de curand cu ultima zi si jumatate. Mai sus am pus doar o mica parte din pozele facute, insa oricum, acestea nu reflecta decat a zecea parte din realitate.

Va pup!