Sampon antimatreata Vichy Dercos

15 mai


Pana acum un an nu am avut deloc probleme cu matreata. Poate ca mi-a aparut de vreo 2 ori in 26 de ani, in urma unei perioade mai stresante, dar cam atat. Acum, din pacate, nu mai pot spune acelasi lucru si trebuie sa marturisesc ca asta se intampla din vina mea. Mai exact, anul trecut am avut o perioada in care mi-a cazut foarte mult parul. Deoarece am intrat in panica, am inceput sa ma interesez de diverse metode prin care sa imi revin. Din pura prostie (ca nu pot sa zic altceva), m-am hotarat sa incerc tinctura de ardei iute si tinctura de brusture, care se pare ca sunt remedii naturale impotriva caderii parului. In urma acestui experiment facut pe pielea mea, m-am trezit cu scalpul plin de coji albe, o matreata uscata adica, de care n-am mai reusit sa scap. Asa ca m-am hotarat sa imi cumpar samponul impotriva matretii si a caderii parului – Vichy Dercos. 


Eram disperata la momentul respectiv si ma asteptam la minuni, mai ales ca prospectul promitea o diminuare a problemelor inca de la prima spalare. Si pot spune ca nu am fost dezamagita. Deja dupa doua-trei spalari matreata se diminuase considerabil. Oricum, am consumat intreaga sticla (perioada de tratament recomandata de producator este de 4 saptamani). Insa, din pacate, scalpul meu nu si-a mai revenit niciodata complet. Asta inseamna ca, din cand in cand,  foarte rar, mai puteam vedea la baza parului cateva firisoare albe. Asa cum am zis, asta se intampla anul trecut.


Anul acesta, acum vreo luna, am observat ca matreata/cojitele au reaparut, aparent fara niciun motiv. Asa ca m-am grabit sa cumpar din nou Vichy Dercos. De aceasta data efectul nu a mai fost acelasi. Da, matreata a inceput sa dispara, dar nu asa de repede ca prima data si nici total. Acele firisoare pe care le observam si anul trecut isi fac simtita prezenta aproape mereu daca nu ma spal dupa 3 zile. In plus, acum doua saptamani, am observat ca a revenit iar matreata, intr-o forma mai usoara, desi inca ma spalam cu Vichy. Acum iar a disparut. Sincera sa fiu, nu stiu cum sa rezolv aceasta problema si ce o cauzeaza, tinand cont ca, in afara de mastile de par, nu folosesc nimic care ar putea irita scalpul. Cred ca in urma experimentelor de anul trecut a ramas cu o mare sensibilitate de care tare mult as vrea sa scap. De aceea, am achizitionat de pe iherb.com un sampon cu Tea Tree pe care o sa il incerc cat de curand posibil. Sunt curioasa daca ma va ajuta cu ceva.

Dar ca sa ma intorc la Vichy, este un sampon de culoare portocalie, care are un miros specifica, insa nederanjant. Se pare ca este prima formula brevetata cu Disulfura de Seleniu si Cohesyl (de aici cred ca vine si mirosul) si promite sa fortifice parul si sa rezolve problema matretei. V-am povestit care au fost efectele cu matreata. Din punctul de vedere al caderii parului va pot spune ca nu are nici cel mai mic efect. N-am observat nicio imbunatatire in aceasta privinta. Si un ultimul lucru care nu imi place la el este faptul ca nu prea face spuma. Stiu ca e ciudat, dar mie imi place ca samponul cu care ma spal sa faca clabuc :) Asa am impresia ca are un efect de curatare mai mare.


Iata si informatiile de pe eticheta: 


Daca aveti probleme cu matreata, cred ca merita sa incercati acest sampon. Dupa cum spuneam, prima data cand l-am folosit a functionat perfect. Faptul ca a doua oara nu a fost asa de mult poate fi si din cauza scalpului meu. Poate a devenit imun la ingredientele impotriva matretei, cine stie. 

Va pup!

You Might Also Like

0 comentarii