Nu stiu ce
relatie aveti voi cu nasturii vostri, insa intre mine si ai mei este un razboi
rece si nedeclarat. Pe cuvant ca ma ataca atunci cand ma astept mai putin. Merg
linistita pe strada, bucurandu-ma de vremea frumoasa – poc. Lovitura in plin
care ma lasa descoperita la nivelul superior al pieptului, daca ma intelegeti.
Stau de vorba cu o colega – pac, maneca mea incepe sa falfaie disperata, atinsa
acolo unde o doare mai tare, la manseta. Mai grav a fost cand am plecat de la
serviciu seara, pe un vant cainos si doi – da, DOI – dintre nasturii de la palton
m-au parasit cand ii incheiam, lasandu-ma cu buza umflata si dardaind de frig.
Ca sa nu mai zic de lumea care se uita mirata la mine, cum mergeam cu paltonul
falfaind la -5 grade. Astia cel putin mi-au dat de furca o vreme. I-am cusut de
vreo trei ori si am reusit sa ii educ doar cand am folosit ata in patru, asa
cum m-a invatat o colega. Cel mai comic a fost cand eram intr-o intalnire si,
neatenta, am lovit cu manseta in masa. Nu stiu ce legi fizice s-au aplicat, insa un nasture a zburat cat colo,
captand audienta. Bine
macar ca era unul de decor, nu incheia nimic semnificativ. Si ce ma supara este
ca toate astea s-au intamplat de regula la haine proaspat cumparate sau dupa
2-3 purtari.
Mai jos puteti sa
vedeti ultimul vinovat, care sta pe birou si se uita cu satisfactie la mine.
Vedeti ce privire sadica are?!
Voua vi se
intampla asa ceva? Sau
eu sunt singura napastuita?
Scuzati-mi supararea, dar am simtit nevoia sa ma descarc.
