Review: Super Stay 14h lipstick by Maybelline

29 septembrie

Stau in pat cu o Cola in mana si ma gandesc daca sa ma uit la un filmulet de pe Youtube. Totusi, ma razgandesc si deschid pagina de blog pentru ca stiu ca daca nu ma apuc sa scriu in momentul asta, ma apuca moleseala si urmatoarea data cand o sa ma uit la ceas o sa fie deja 11 seara.
Desi data de pe calendar si vremea de afara spun ca este toamna, eu nu pot sa imi iau gandul de la soare. Si pentru ca nici buzele mele nu imi permit sa port culori inchise, de sezon, o sa va arat unul dintre rujurile preferate: Super Stay 14h lipstick de la Maybelline.  Culoarea, Stay with me coral, este vibranta si imi aduce un zambet pe buze de fiecare data cand o vad. Parca striga la mine "vara", "distractie" si "voie buna". Ca sa alung frigul de afara, cred ca o sa ma incapatanez si sa il mai folosesc cateva saptamani bune de acum incolo.


Super Stay 14h lipstick este un ruj mat si longwear, care promite sa nu se miste 14 ore. Evident, acest claim nu este tocmai adevarat. Recunosc ca rezista cu mult mai mult decat un ruj obisnuit (mai ales ca am prostul obicei de a-mi rontai buzele), dar tot dispare dupa trei-patru ore, mai ales daca in ecuatie apare si o bautura sau ceva de mancare. Totusi, e bine ca se estompeaza cumva uniform, astfel incat nu raman cu dunga aceea inestetica, exact pe conturul buzelor.  


Din cauza formulei mate usuca buzele, asa ca mereu am grija sa le hidratez cu vreo 10 minute inainte. Chiar si asa, la sfarsitul zilei parca nu sunt in cea mai buna forma a lor.
Daca vreti sa il folositi direct din tub, eu as zice sa fiti atente. Este incredibil de pigmentat si se aplica intr-un strat destul de gros. De aceea, mie imi place sa il dau cu generozitate pe mijlocul buzelor si apoi sa il intind spre colturi cu ajutorul degetului. Daca sunteti scrupuloase cand vine vorba de machiaj, puteti folosi o pensula de ruj. In functie de ceea ce va doriti, puteti sa il purtati intr-o culoare vibranta sau intr-un roz mai discret.


As vrea sa va mai spun cate ceva si despre miros, care este absolut divin. Inca nu am reusit sa il identific, dar ma duce cu gandul la dulciuri si datorita lui chiar imi face placere sa folosesc acest produs. De regula, ma cam enerveaza rujurile acelea care au mirosul acela old style, deloc placut.


La final ce pot sa spun, culoarea face absolut toti banii. Si am inteles ca exista foarte multe nuante in aceasta gama, asa ca ma gandesc ca nu se poate sa nu va gasiti si voi un preferat, in cazul in care va decideti sa incercati un ruj Super Stay 14h lipstick by Maybelline.


You Might Also Like

0 comentarii